Ce mi-a venit astazi? Nu stiu.

Uitasem de blogul asta pentru o vreme. O vreme destul de lunga.

Nu am simtit nevoia sa scriu aici, sau mai degraba nu am putut. Cuvintele ies strambe si amare cand nu ai inspiratie, stim cu totii, dar pot folosi un astfel de motiv ca scuza? Probabil ca da... neplacut. Dar tu vei fi de acord cu ea? Posibil.

Si totusi...

Inspiratia e o iluzie irationala. Un motiv atat de dramatic pentru existenta.

Am avut parte, se pare, de niste momente palcute in vacanta asta anosta. Cine ar fi crezut, cu valurile de ganduri si impresii melodramatice, depresive, pe care probabil ca mi le cream singura? Ah, cat de interesant... cine ar fi crezut ca a socializa poate avea si parti bune?

Nu ma intelege gresit. Sau daca o faci, macar razi. E minunat cand cineva rade.

Lumina lampii e portocalie. As pune-o la superlativ absolut daca si culorile ar avea grad de comparatie... si totusi. Nu imi place... ma deprima fara pic de eleganta. Lumina asta nu ar trebui sa se combine cu argintiul urban al ecranului, cu atat mai putin negrul prafuit al tastaturii.

Nu au nici un punct comun. Cine a inventat combinatia asta?

Ma uit prin camera. Ma uit prin camera si nimic. Secunde amarate de atentie pentru peisaj... un obiect, un aspect, nimic mai mult. Nu pot vedea nimic in nimic mai mult.

Ma simt impinsa de la spate de un optimism de-a dreptul sadic. Maine am meditatii la matematica... o materie, un subiect clasic. Nimic special in lipsa placerii cu care indeplinesc cerintele mecanice. Ah, da... cat mi-ar placea sa le indeplinesc.

Carourile caietului sunt contaminate. Ah, si sunt albe... albe!

Care e culoarea ta favorita?

Indigoul unui creion imi deschide subiectul.

Ce imi vei raspunde?

Negru?

Albastru sau rosu?

Toate culorile?

Lumina sau intuneric?

Nu vreau sa inchei. Nu vreau sa inchid.

De ce atat de brusc, de ce atat de trist? Am inchis lumina lampii si literele tastelor stralucesc.

Si tu, oricine ai fi, daca existi si citesti... acum?

Da, acum.